CHIȘINĂU, 9 nov – Sputnik. Președintele rus Vladimir Putin și omologul său belarus Alexandr Lukașenko au purtat marți, 9 noiembrie o conversație telefonică. Anunțul a fost făcut de serviciul de presă al Kremlinului.
În timpul conversației, părțile au făcut schimb de opinii cu privire la situația refugiaților de la granițele belaruso-polone și belaruso-lituaniene.
De asemenea, în cadrul convorbirii s-a atins o serie de probleme de cooperare bilaterală și s-a confirmat deschiderea pentru dezvoltarea în continuare a proceselor de integrare reciproc avantajoase, transmite serviciul de presă.
Luni dimineață, un grup mare de refugiați cu copii a pornit din Belarus de-a lungul autostrăzii până la granița cu Polonia.
Comitetul de Frontieră de Stat din Belarus a declarat că, în legătură cu situația cu refugiații, polițiștii de frontieră au trecut la un regim intensiv de patrulare a hotarului.
Partea poloneză încearcă să împiedice pătrunderea migranților pe teritoriul său. Refugiații, însă, caută să spargă gardul de sârmă ghimpată instalat de partea poloneză. Ei taie gardul cu niște clești speciali și încearcă să-l zdrobească cu copacii doborâți. Drept răspuns, forțele de securitate poloneze au pulverizat gaze lacrimogene.
Marți seara, Comitetul de Stat al Frontierei din Belarus a declarat că situația cu refugiații la granița republicii cu Polonia rămâne una extrem de tensionată: peste două mii de refugiați, inclusiv un număr semnificativ de femei și copii, s-au oprit în fața barierelor poloneze pe linia de frontieră. Aceștia au montat corturi și au anunțat că nu au de gând să plece.