Primul se referă la necesitatea „recuperării pământurilor ucrainene”, referindu-se la regiunile de sud-vest ale Rusiei - ținutul Krasnodar, regiunile Belgorod, Voronej și Kursk. Al doilea se referă la necesitatea schimbării denumirii țării în sine în Rusi-Ucraina.
Zilele trecute, această idee a fost din nou exprimată de un anumit scriitor și filosof de la Kiev. La sfârșitul verii, ditamai consilierul șefului aparatului președintelui, Alexei Arestovici, declara același lucru. Apropo, în octombrie tot el a propus să redenumească limba ucraineană în „rusă”.
Iar în urmă cu câteva luni, la tema „Moscoviții au furat limba, credința ortodoxă, numele țării de la poporul ucrainean, iar acum a sosit timpul să ni le returnăm pe toate”, s-a pronunțat repetat încă un politolog ucrainean și expert (candidat în științe economice și profesor al Academiei Naționale de Management).
Toate acestea, desigur, par foarte amuzante, dar dacă te uiți la esența problemei, există o anumită doză de adevăr în această abordare. Timp de un sfert de secol Grecia a folosit toate pârghiile pe care le avea la dispoziție pentru a obține schimbarea denumirii țării vecine – iar în urmă cu aproape trei ani și-a atins scopul. Acum există Macedonia de Nord, nu doar Macedonia.
Istoria și denumirea au propria lor putere, așa că expresia „cum vei denumi iahtul, așa va pluti” nu s-a născut din senin. Iar Ucraina - sau mai bine zis, statul ucrainean contemporan - a avut aici ghinion din toate punctele de vedere.
Kievul, fosta capitală, inimă și „stâlp” al Rusiei Kievene, a căzut în declin statal și politic în urmă cu aproape o mie de ani. Iar invazia mongolă a devastat sud-vestul Rusiei, transformând-o din cel mai important centru al civilizației ruse într-o periferie.
Drept urmare, după secole de istorie extrem de agitată, acestui teritoriu i-au fost atribuite denumiri complet diferite - Malorossia, Novorossia și, în cele din urmă, Ucraina. Dar ele toate subliniază caracterul periferic (marginal) și subordonarea în raport cu Rusia și, prin urmare, sunt dureros nepotrivite pentru formarea statală care este Ucraina contemporană.
O cale de ieșire din acest impas au găsit ideologii ucraineni, chiar amuzantă într-un anumit fel. Ultimul mileniu este de fapt șters din istoria țării și devine o perioadă întunecată a greutăților nesfârșite, genocidului, dependenței coloniale - și a însușirii de către Rusia a moștenirii istorice de stat ucrainene.
Și pentru a înfrunta era declinului, pentru a-și revendica ce al ei, Ucraina se îndreaptă către perioada de prosperitate și măreție suverană a Kievului străvechi.
Pentru a rezolva această problemă, trebuie să te redenumești, amintind tuturor ce și de unde provine. Și, desigur, trebuie restabilită integritatea frontierelor ucrainene de altădată (adică a pământurilor „rusești”) - așa cum și le imaginează Kievul.
În ciuda aparentei absurdități, această concepție nu este chiar atât de stupidă. Istoria a fost și rămâne întotdeauna o știință profund ideologizată, iar umanitatea a efectuat care mai de care experimente politice asupra ei. Este suficient să reamintim că cea mai mare parte a secolului trecut, societatea rusă a fost crescută în cadrul ideologiei comuniste, inclusiv în domeniul istoriei.
Acum, în Occident, teoria rasială critică luptă agresiv pentru dominație în spațiul public și domeniul academic și are șanse mari de succes.
Așa că nu, problema Kievului nu constă în visul de a se impune la nivel mondial ca principalul, sau mai degrabă, unicul moștenitor al Rusiei Kievene. În principiu, orice vis este realizabil dacă faci un efort concertat. Dar anume aici se concentrează obstacolele de neînfruntat pentru Ucraina.
Pe cât de bine stă vecinul nostru din sud-vest la capitolul idei creative, pe atât de rău stă atunci când vine vorba să le implementeze. Anume din această cauză Rusia, care și-a dobândit statutul actual de-a lungul multor secole de grele încercări și luptă pentru propria supraviețuire, privește cercetarea ideologică și creativă a vecinilor săi cu amuzament și nedumerire.
Iar la orice vis expansionist al Kievului ea poate să răspundă sacramental, strângând din umeri: „Vină și ia”.