Economie
Urmăriți portalul Sputnik Moldova pentru a fi la curent cu tendințele, fenomenele și fluctuațiile din economia Republicii Moldova

Creștere record a prețurilor la produsele agricole în Moldova, în ianuarie-septembrie 2021

Datele statistice arată că, în perioada ianuarie-septembrie 2021, prețurile au crescut mai rapid decât în anii precedenți.
Sputnik
CHIȘINĂU, 6 nov – Sputnik. Biroul Național de Statistică informează că indicele prețurilor de vânzare a produselor agricole la producător pentru cele nouă luni ale anului 2021 a fost de aproape 118%, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.
Cifrele reprezintă o creștere record din ultimii cinci ani. În anii precedenți, indicele de creștere a prețurilor a variat între 100,9% în 2017 și 115,7% în 2020.
Prețurile producătorilor la legume pentru această perioadă s-au majorat cu 17,4 la sută față de primele nouă luni ale anului trecut. Mai accentuat au crescut preţurile la soia – cu 57,0%, rapiță – 41,6%, porumb – cu 37,4%, floarea soarelui – cu 34,9%, struguri de soiuri tehnice – cu 32,9%, leguminoase pentru boabe – cu 21,8%, orz – cu 20,3% și grâu – cu 11,5%.
În același timp, datele indică o micșorare a preţurilor producătorului la culturile bostănoase alimentare – cu 18,7%, fructe sămânțoase – cu 17,1%, legume – cu 11,0%, cartofi – cu 14,2% și secară – cu 11,9%.
Totodată,la produsele animaliere, în ianuarie-septembrie 2021 față de perioada respectivă a anului 2020, a fost înregistrată majorarea prețurilor producătorului cu 19,6%, inclusiv la ouă alimentare – cu 33,5%, vite și păsări (în masă vie) – cu 19,2% și lapte – cu 5,0%.
Video
Cum este în acest an recolta de struguri de masă
Creșterea prețurilor atinge cote maxime în întreaga lume. Astfel, pe 4 noiembrie, Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO) a emis un comunicat de presă în care a comunicat că prețurile alimentelor în lume au înregistrat o creștere record în luna octombrie (recordul anterior fiind înregistrat în iulie 2011) : indicele prețurilor a crescut cu 3% față de septembrie, până la 133,2 puncte.