Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Programul funeraliilor pictoriței Valentina Rusu-Ciobanu: detalii

Ministerul Culturii a făcut public programul funeraliilor pictoriței Valentina Rusu-Ciobanu.
Sputnik
CHIȘINĂU, 4 nov – Sputnik. Regretata artistă plastică Valentina Rusu-Ciobanu va fi petrecută mâine pe ultimul drum. Astăzi, începând cu ora 17:00, sicriul cu corpul neînsuflețit al pictoriței va fi depus la biserica „Sfânta Teodora de la Sihla”, unde toți cei care au cunoscut-o și i-au admirat creația își vor putea rămas bun.
Tot astăzi, la ora 17:30 va avea loc Serviciul Divin și slujba de pomenire.
Mâine, 5 noiembrie, în intervalul orelor 10:00-10:15, cortegiul funerar va porni de la biserica „Sfânta Teodora de la Sihla” spre monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt, iar ulterior se va îndrepta spre cimitirul Central ”Armenesc”.
Președintele Maia Sandu a declarat ziua de 5 noiembrie, Zi de doliu național, în semn de comemorare a celebrei pictorițe Valentina Rusu-Ciobanu.
Amintim că în data de 1 noiembrie cunoscuta pictoriță Valentina Rusu-Ciobanu, artistă a poporului, s-a stins din viață la vârsta de 101 de ani.
Societate
Doliu național în ziua funeraliilor pictoriței Valentina Rusu-Ciobanu
Valentina Rusu-Ciobanu s-a născut la 28 octombrie 1920 în Chișinău. În anii 1938-1940 a studiat la Școala de Arte din Chișinău, ulterior - la Academia de Arte Frumoase din Iași (1941-1944). În 1947 a absolvit Școala de Arte Plastice „I. Repin” din Chișinău.
Primele lucrări ale Valentinei Rusu-Ciobanu au apărut în anii 1950, prezentând linia tradițională: „Fată cu urcior”, „Fată la fereastră”, „La bal mascat”, „Tinerețe” etc. Se afirmă cu compoziția „La joc”. A pictat portrete ale multor personalități din arta și cultura autohtonă: Aureliu Busuioc, Emil Loteanu, C. Stamati, Ion Druță, Glebus Sainciuc, Dumitru Fusu, Serafim Saka ș.a.
S-a implicat în domeniul scenografiei, realizând decorurile la spectacolele: „Radu Ștefan, întâiul şi ultimul” de A. Busuioc (Teatrul „Luceafărul” din Chișinău) şi „Păsările tinereții noastre” de Ion Druță, montat la Teatrul Mic din Moscova etc.
A expus lucrări personale la Muzeul Național de Artă al Moldovei, Centrul „C. Brâncuși”, la Biblioteca Națională. A participat la expoziții de grup în străinătate: Franța, România, Bulgaria, Polonia, Rusia, Germania și în alte țări.
Pe parcursul vieții sale, Valentina Rusu-Ciobanu a fost distinsă cu mai multe premii de valoare. Pictorița este laureată a Premiului de Stat al RSSM (1974), Maestru Emerit în Artă din RSSM (1980), Artistă a Poporului (1985). În 1996 este distinsă cu „Ordinul Republicii”, iar în 1998 obține Premiul Uniunii Artiștilor Plastici pentru întreaga activitate. În 2009 i s-a decernat medalia „Dimitrie Cantemir” a Academiei de Științe a Moldovei. În anul 2010 i se conferă titlul de Cetățean de onoare al orașului Chișinău. În 2020, a fost distinsă cu Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Mare Ofițer, Categoria C - „Artele plastice“, fiind acordat de președintele României, Klaus Iohannis.
Societate
Veste tristă: Artista plastică Valentina Rusu-Ciobanu a decedat la vârsta de 101 ani