CHIȘINĂU, 4 nov – Sputnik. Consilierii municipali au aprobat în cadrul ședinței de astăzi alocarea ajutorului financiar sinistraților din strada Pelivan. Proiectul de lege a fost votat de 47 de aleși locali.
Cele 20 de familii care au avut de suferit în urma incendiului vor primi câte 9.000 de lei pentru un metru pătrat. În total, în acest scop, municipalitatea va aloca din fondul de rezervă 4 milioane 400 de mii de lei.
Totodată, pretorul sectorului Buiucani, Vadim Brânzaniuc, a afirmat că din fondul de rezervă al Primăriei Chișinău vor fi alocate surse financiare pentru construcția acoperișului clădirii în locul mansardei incendiate, întrucât aceasta nu mai poate fi reconstruită.
Anterior, primarul Ion Ceban a declarat că sinistrații vor primi suma investită la procurarea locuinței, în conformitate cu contractul, însă sinistrații au solicitat ca municipiul Chișinău să vină cu un ajutor per metru pătrat.
”Am propus Comisiei Situații Excepționale ca fiecare dintre cele 20 de familii care au avut de suferit în urma incendiului să primească suma investită la procurarea apartamentului, în conformitate cu contractul. Cel mai mare apartament are 25 m2, care a costat 19 mii de euro. Vom rambursa această sumă fiecărui locuitor”, a spus Ceban.
Tot atunci, edilul-șef a comunicat că familiile păgubite vor primi câte 50 de mii de lei pentru procurarea mobilierului. Și proprietarii apartamentelor de la etajele inferioare vor fi ajutați de municipalitate, după ce locuințele lor au fost inundate de apa folosită pentru stingerea incendiului de la mansardă.
Amintim că în după-amiaza zilei de 23 octombrie, în jurul orei 13:30, un incendiu puternic a izbucnit într-un bloc din sectorul Buiucani al Capitalei. 70 de pompieri și salvatori au fost la fața locului pentru a stinge flăcările.
Un incendiu similar s-a produs în anul 2014 în sectorul Botanica al Capitalei. Atunci 28 de apartamente de la mansarda unui bloc au fost mistuite de flăcări.