Politică
Pe site-ul Sputnik Moldova aflați informații de ultimă oră despre evenimentele care se produc pe scena politică - în Parlament, Guvern sau în cadrul partidelor.

Merkel și Sandu au discutat despre aprovizionarea cu gaze a Moldovei

Președintele Moldovei a discutat cu cancelarul Germaniei chestiuni ce țin de aprovizionarea cu gaze a Moldovei.
Sputnik
CHIȘINĂU, 3 oct – Sputnik. Cancelarul interimar al Germaniei, Angela Merkel, a discutat în cadrul unei convorbiri telefonice cu președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, chestiuni privind aprovizionarea cu gaze a țării, a comunicat reprezentantul oficial al Cabinetului de Miniștri al RFG Steffen Seibert, comunică RIA Novosti.
„Discuția s-a axat pe probleme privind situația politică internă și cea economică, inclusiv aspecte legate de aprovizionarea cu gaze naturale, precum și programul de reformă în Republica Moldova”, le-a spus Seibert jurnaliștilor.
Părțile au discutat de asemenea soluționarea diferendului transnistrean. „Cancelarul a dat asigurări că guvernul federal va sprijini în continuare cursul pro-european de reforme în Republica Moldova”, a adăugat el.
Amintim că Moldova a convenit cu Gazprom să prelungească contractul de furnizare a gazelor pentru următorii cinci ani, negocierile s-au încheiat săptămâna trecută la Sankt Petersburg.
În cadrul negocierilor, după cum a menționat anterior viceprim-ministrul Andrei Spînu, a fost aprobată formula de formare a prețului propusă de partea moldovenească, care are la bază pe raportul dintre prețurile de piață la gaz și petrol.
Societate
Gata cu criza gazelor: Continuă să crească presiunea în conducte - Precizările lui Spînu