BUCUREȘTI, 26 oct – Sputnik. Președintele Germaniei, Frank‑Walter Steinmeier, i-a solicitat Angelei Merkel să continue să-și îndeplinească funcția de cancelar până la numirea succesorului ei, a declarat marți serviciul de presă a șefului statului german.
“Președintele federal, Frank‑Walter Steinmeier, a solicitat azi cancelarului să-și continuă îndeplinirea atribuțiilor până la numirea unui succesor. Solicitarea corespunde punctului 3 al articolului 69 al Constituției, fiind legat de ședința de inaugurare a sesiunii a 20-a Parlamentului”, menționează serviciul de presă.
„Cererea în conformitate cu paragraful 3 al articolului 69 din Legea fundamentală este legată de deschiderea de astăzi a ședinței constitutive a Bundestag-ului de legislatura a 20-a”, se arată în comunicat.
La începutul lunii octombrie, trei partide - Partidul Social Democrat, Verzii și Partidul Liber Democrat din Germania - au început discuțiile de coaliție. Potrivit secretarului general al SPD Lars Klingbeil, se așteaptă ca cancelarul să fie ales în perioada 6-12 decembrie.
Alegerile pentru Bundestag au avut loc pe 26 septembrie, SPD ocupând primul loc, înlocuindu-i pe creștin-democrații care au dominat politica germană din 2005. Formarea unui guvern în Germania durează de obicei până la câteva luni; candidatul social-democrat la funcția de cancelar Olaf Scholz se așteaptă ca Germania să aibă un nou guvern până pe 25 decembrie.