Politică
Pe site-ul Sputnik Moldova aflați informații de ultimă oră despre evenimentele care se produc pe scena politică - în Parlament, Guvern sau în cadrul partidelor.

Premierul Gavrilița merge la Bruxelles: Care este scopul vizitei

Premierul moldovean Natalia Gavrilița merge într-o vizită oficială de lucru la Bruxelles. Iată ce va face acolo și cu cine se va întâlni.
Sputnik
CHIȘINĂU, 26 oct – Sputnik. Premierul Republicii Moldova, Natalia Gavrilița, merge într-o vizită la Bruxelles unde va conduce delegația țării la cea de a șasea reuniune a Consiliului de Asociere UE - Republica Moldova.
Reuniunea va fi prezidată de Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe și politica de securitate, Josep Borrell, și premierul Republicii Moldova, Natalia Gavrilița. Comisia Europeană va fi reprezentată de comisarul pentru politica europeană de vecinătate și extindere, Oliver Varhelyi, potrivit unui comunicat emis de Consiliul European.

Subiectele abordate la Bruxelles, cu participarea premierului Gavrilița

În cadrul reuniunii de la Bruxelles vor fi abordate mai multe subiecte, precum:
Dialogul politic și reforma, asocierea politică;
Cooperarea și convergența în domeniul politicii externe și de securitate;
Libertatea, securitatea și justiția;
Comerțul și zona de liber schimb aprofundată și cuprinzătoare;
Cooperarea economică și cooperarea sectorială în alte domenii, inclusiv în domeniul energiei.
Totodată, Consiliul de asociere, la care va participa premierul Natalia Gavrilița, va aborda și subiecte legate de provocările globale, Parteneriatul Estic și soluționarea conflictului transnistrean.
Reuniunea Consiliului de asociere UE - Republica Moldova va avea loc la Bruxelles în data de 28 octombrie.
Politică
Gavrilița, despre semnarea acordului de livrare a gazelor cu Ucraina: „Este un fals”