CHIȘINĂU, 25 oct - Sputnik. Este necesar să se efectueze un audit independent la Moldovagaz pentru a se vedea cum s-au format datoriile țării noastre față de Gazprom. Declarația a fost făcută de vicepremierul Andrei Spînu, în cadrul unei conferințe de presă.
Precizările vin în contextul în care reprezentantul Gazprom Serghei Kuprianov a declarat că Moldova îi datorează Federației Ruse 709 milioane de dolari pentru gaze și, fără un nou contract, aprovizionarea va fi oprită. Totodată, Gazprom a anunțat că nu va prelungi contractul cu Moldova dacă aceasta nu va achita integral datoria.
Andrei Spînu a precizat că autoritățile sunt gata să discute cu partea rusă datoriile țării noastre, dar înainte de asta se vrea efectuarea unui audit independent.
„Noi suntem gata să continuăm discuțiile pe problema datoriilor, dar poziția noastră rămâne neschimbată. Avem nevoie de o evaluare, un audit independent care să confirme această datorie, înainte ca să putem semna orice fel de angajamente”, a declarat Spînu.
Vicepremierul a menționat că negocierile vor continua, iar miercuri, 27 octombrie, el va merge la Sankt Petersburg pentru a discuta cu șeful concernului rus, Alexei Miller.
„Noi ne dorim un preț corect, bazat pe o formulă similară oferită și altor state cu care Gazprom a semnat contracte pe termen lung pe perioada recentă. Noi am mers cu mai multe opțiuni. Una dintre ele este prețul la bursă pentru contractele anuale sau o formulă mixtă care să ia în calcul atât prețul la bursa gazului, cât și cotația petrolului”, a precizat vicepremierul.
Anterior, reprezentantul Gazprom Serghei Kuprianov a menționat că Moldova datorează Federației Ruse 709 milioane de dolari pentru gaze și, fără un nou contract aprovizionarea cu gaze va fi oprită.
„În prezent, suma datoriei este de 433 milioane dolari și, ținând cont de întârzierea efectuării plăților, suma totală datorată este de 709 milioane dolari. În același timp, reprezentanții Moldovei, din anumite motive, nu vor să recunoască suma acumulată a datoriei. De asemenea, reprezentanților Moldovei nu le place prețul gazului, deși prețurile aici sunt clare și transparente ", a adăugat el.
În același timp, Kuprianov a spus că Gazprom este gata să prelungească contractul de furnizare a gazelor către Moldova cu rambursarea integrală a datoriei.
„În pofida datoriilor acumulate, partea moldovenească solicită prelungirea contractului de furnizare a gazelor pentru lunile octombrie și noiembrie ale acestui an. Gazprom a mers și aici în întâmpinare - a semnat un contract pentru octombrie și este gata să prelungească contractul pentru noiembrie, dacă partea moldovenească va plăti integral pentru livrările din septembrie și octombrie curent”, a spus el.
În același timp, Kuprianov a menționat că „dacă plata pentru aprovizionarea cu gaze nu este efectuată integral și, în consecință, un nou contract nu este semnat de la 1 decembrie anul curent, atunci Gazprom va opri aprovizionarea cu gaze a Moldovei”.
Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale al Moldovei Andrei Spînu a anunțat duminică că nu a ajuns la o înțelegere cu Gazprom în urma ultimei runde de negocieri și că prețul pe care l-ar cere concernul rus ar fi chiar mai mare decât cel de piață.
Amintim că din 22 octombrie pe întreg teritoriul Republicii Moldova este instituită stare de urgență în domeniul aprovizionării cu gaze naturale. O decizie în acest sens a fost luată de deputați la propunerea Guvernului.
Contractul dintre „Moldovagaz” și „Gazprom” a expirat la 30 septembrie și a fost prelungit cu o lună. Conform prevederilor noi, Moldova achiziționează acum gaz la 790 dolari pe mie de metri cubi. „Moldovagaz” a importat gaz în baza contractului care a fost semnat în 2008 și care a fost prelungit ulterior.