Politică
Pe site-ul Sputnik Moldova aflați informații de ultimă oră despre evenimentele care se produc pe scena politică - în Parlament, Guvern sau în cadrul partidelor.

Oficial: Când va fi examinată moțiunea simplă înaintată împotriva ministrului Justiției

Deputații se vor întruni joi în ședință. Ordinea de zi a fost aprobată astăzi de către membrii Biroului permanent.
Sputnik
CHIȘINĂU, 19 oct – Sputnik. Moțiunea simplă înaintată împotriva ministrului Justiției va fi examinată în cadrul ședinței Parlamentului din 21 octombrie, care va începe la ora 11:00. Moțiunea a fost inițiată săptămâna trecută de către Blocul Comuniștilor și Socialiștilor.
Totodată, vor fi dezbătute mai multe proiecte de lege propuse spre aprobare în prima lectură. Printre acestea figurează proiectele de lege pentru modificarea Legii privind regimul armelor și al munițiilor cu destinație civilă, Legii cu privire la instituirea unor măsuri pe perioada stării de urgență în sănătate publică și modificarea unor acte normative, Legii privind regimul străinilor în Republica Moldova, Legii cu privire la avocatură, dar și Regulamentului Parlamentului.
De asemenea, în prima lectură va fi examinat proiectul de lege pentru ratificarea amendamentelor la Contractul de finanțare dintre Republica Moldova și Banca Europeană de Investiții și la Scrisoarea de însoțire asupra Contractului de finanțare în vederea implementării Proiectului ”Livada Moldovei”.
Politică
Comuniștii și socialiștii au înaintat moțiune simplă împotriva politicilor din justiție
Amintim că proiectul moțiunii a fost prezentat de socialistul Vasile Bolea de la tribuna Parlamentului. El a acuzat guvernarea de ingerință în domeniul justiției și s-a referit în context la reținerea procurorului general suspendat Alexandr Stoianoglo, care în viziunea opoziției s-a făcut cu grave abateri.
„Înaintăm o moțiune simplă asupra politicilor în domeniul justiției. Tot ce face guvernarea PAS este o încercare să ne arunce în trecut, așa cum a fost în perioada statului capturat”, a spus Vasile Bolea.