CHIȘINĂU, 19 oct - Sputnik. Alte 1715 de cazuri noi de infectare cu coronavirus au fost confirmate astăzi, după efectuarea a 9407 de teste. Din numărul total de cazuri, cinci sunt de import. Persoanele au adus boala din România, Franța, Irlanda, Olanda și Egipt.
Alte 40 cazuri sunt în rândul lucrătorilor medicali. Este vorba despre 21 medici, 13 asistenți medicali, dar și șase angajați ai personalului auxiliar.
În spitalele din țară sunt internate 2472 de persoane, dintre care 224 în stare extrem de gravă și 35 pacienți sunt intubați. Acasă se tratează 9.000 de persoane, iar peste 15 mii sunt sub supraveghere.
Alte 1418 persoane au fost vindecate. În total, 299.214 de persoane au fost tratate de COVID-19.
Totodată, alte 36 persoane au fost răpuse de COVID-19. Este vorba de 15 bărbați și 21 femei. Bilanțul persoanelor care au murit a ajuns la 7.309.