Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Reacția FISC, după ce doi inspectori fiscali au ajuns pe mâna ofițerilor CNA

Reacția FISC, după ce doi inspectori de la Ungheni ar fi pretins 40 de mii de lei de la un agent economic.
Sputnik
CHIȘINĂU, 15 oct - Sputnik. Serviciul Fiscal de Stat a venit cu o reacție, după ce doi inspectori fiscali din Ungheni sunt cercetați pentru fapte de corupție de către ofițerii CNA.
"Cu referire la perchezițiile efectuate de către Centrul Național Anticorupție în privința unor angajați ai Serviciului Fiscal de Stat, comunicăm că, autoritatea fiscală națională va acorda tot suportul necesar organelor de drept pe marginea dosarului menționat, întru elucidarea deplină a cazului respectiv", se arată într-un comunicat emis de SFS.
Totodată, Serviciul Fiscal de Stat se "disociază de funcționarii fiscali care admit manifestări coruptibile în activitatea lor, precum și reiterează angajamentul de a continua activitatea în spiritul legalității, transparenței, corectitudinii și responsabilității".
Societate
Percheziții la Ungheni: Doi inspectori fiscali au ajuns pe mâna ofițerilor CNA
Amintim că în această dimineață ofițerii CNA au desfășurat percheziții în birourile și la domiciliile a doi inspectori fiscali din Ungheni. Aceștia sunt cercetați pentru corupție, după ce au fost denunțați de către un om de afaceri. Potrivit CNA, inspectorii ar fi pretins de la un agent economic 40 000 de lei pentru a nu include în actul de control abaterile constatate în urma verificărilor desfășurate la compania acestuia.
Unul dintre inspectori a fost reținut pentru 72 de ore, iar cel de-al doilea este cercetat în stare de libertate, deoarece cooperează cu organul de anchetă.
Dacă vor fi găsiți vinovați, inspectorii riscă până la zece ani de pușcărie, privarea dreptului de a ocupa funcții publice pentru o perioadă de până la zece ani și amendă.