Politică
Pe site-ul Sputnik Moldova aflați informații de ultimă oră despre evenimentele care se produc pe scena politică - în Parlament, Guvern sau în cadrul partidelor.

Minskul găzduiește reuniunea Consiliului Miniștrilor de Externe ai CSI: Popescu lipsește

Miniștrii de Externe ai țărilor CSI s-au întrunit într-o nouă ședință. Aceștia fac un schimb de opinii despre problemele actuale de pe agenda internațională și discută despre cooperarea dintre state. Șeful diplomației moldovenești lipsește însă de la eveniment.
Sputnik
CHIȘINĂU, 14 oct - Sputnik. În aceste clipe, în capitala Belarusului se desfășoară reuniunea Consiliului Miniștrilor de Externe ai țărilor CSI. În cadrul ședinței, miniștrii de Externe vor examina proiectul Regulamentului privind Asociația Internațională a istoricilor și arhiviștilor din statele membre CSI.
Politică
Lavrov: Rusia este pregătită să discute cu Moldova
Totodată, pe agenda oficialilor se găsesc mai multe proiecte precum Declarația comună a miniștrilor afacerilor externe ai statelor membre ale Comunității Statelor Independente privind consolidarea Convenției privind interzicerea armelor biologice și toxice, Planul de consultări interministeriale pe mai multe niveluri pentru anul 2022, Decizia privind crearea unei organizații de bază pentru studierea problemelor de combatere a terorismului și a altor manifestări ale extremismului, recomandări metodologice pentru elaborarea proiectelor de tratate internaționale încheiate în cadrul CSI, dar și altele.
Precizăm că din partea Republicii Moldova a fost invitat la reuniune ministrul de Externe Nicu Popescu, dar acesta nu a mers la eveniment. În locul acestuia, la ședință s-a prezentat secretarul de stat Ruslan Bolbocean.