Politică
Pe site-ul Sputnik Moldova aflați informații de ultimă oră despre evenimentele care se produc pe scena politică - în Parlament, Guvern sau în cadrul partidelor.

Stoianoglo ar putea reveni după gratii: Decizia magistraților, contestată de procuratură

Decizia magistraților de a-l plasa pe Alexandr Stoianoglo în arest la domiciliu a fost contestată de către procurorul de caz. Astfel, procurorul general suspendat ar putea reveni după gratii.
Sputnik
CHIȘINĂU, 12 oct - Sputnik. Procuratura Anticorupție anunță că luni, 11 octombrie, procurorul de caz Victor Furtună a contestat încheierea judecătorului de instrucție care l-a plasat pe Stoianoglo în arest la domiciliu. Dacă recursul va fi admis, procurorul general suspendat ar putea reveni după gratii.
Politică
Bolea vrea tragerea la răspundere a magistratului care l-a plasat în arest pe Stoianoglo
Totodată, într-o conferință de presă, avocații lui Alexandr Stoianoglo au anunțat că au depus un recurs la Curtea de Apel Chișinău, în care au cerut anularea mandatului de arest la domiciliu pentru 30 de zile, emis de magistrații de la Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana. Potrivit lor, cauza penală inițiată pe numele lui Stoianoglo a fost pornită ilegal și abuziv.
„Cauza penală este ilegală. Procurorul nu putea să pornească dosarul penal, nici să-l rețină. Acum trebuie anulate toate ordonanțele, trebuie să-l elibereze pe Stoianoglo și să claseze dosarul”, a declarat avocatul Vasile Gafton.
Amintim că în data de 8 octombrie magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, au admis parțial demersul procurorului de caz Victor Furtună, iar procurorul general suspendat, Alexandr Stoianoglo, a fost plasat în arest la domiciliu pentru 30 de zile.
Stoianoglo a fost reținut în seara zilei de 5 octombrie, chiar înainte de briefingul de presă anunțat de acesta. La solicitarea procurorului Victor Furtună, ofițerii mascați ai serviciilor speciale l-au scos pe Stoianoglo din clădirea Procuraturii Generale, apoi l-au plasat în izolatorul de detenție preventivă pentru 72 de ore.
Arestarea procurorului general a provocat mai multe acțiuni de protest la Comrat și Chișinău.
Cea mai gravă învinuire care îi este adusă lui Stoianoglo ține de modificarea cadrului legal prin care a a facilitat implementarea schemei de spălare a banilor în proporții deosebit de mari. I se încriminează că, fiind președinte al comisiei parlamentare, ar fi introdus un amendament la legea cu privire la spălarea de bani, ceea ce a dus la favorizarea spălării banilor. De fapt, amendamentul a venit de la Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi a Corupţiei. Procurorul general suspendat pledează nevinovat și se arată revoltat de învinuirile care i se aduc.
„În prima zi de reținere eu am prezentat documentele care arată că eu nu am nimic cu amendamentele care au fost introduse în lege în 2011. Inițiativa a venit de la Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice, a trecut prin Guvernul Filat, a fost expediată în Parlament. (...) Eu ca președinte al Comisiei am semnat raportul. Mai mult nimic. Ce am eu cu Laundromatul? Vă imaginați că atunci, în perioada când era la putere coaliția dintre liberal-democrați și democrați, Plahotniuc și Filat, Stoianoglo putea introduce niște modificări care să schimbe situația în țară?”, a declarat anterior pentru presă procurorul general suspendat.
Potrivit avocatului Vasile Gafton, Articolul 71 al Constituției spune că deputatul nu poate fi tras la răspundere juridică pentru opțiunile sale: "Deputatul nu poate fi persecutat sau tras la răspundere juridică pentru voturile sau pentru opiniile exprimate în exercitarea mandatului".