CHIȘINĂU, 10 octombrie - Sputnik. Acțiunea de protest din fața Parlamentului Moldovei în sprijinul procurorului general suspendat Alexandr Stoianoglo s-a încheiat.
Organizatorii au citit textul rezoluției care a fost votată de cei prezenți. Protestatarii intenționează să trimită apelul lor instanțelor superioare, inclusiv partenerilor externi - secretar general al Consiliului Europei, președintelui Comisiei pentru democrație prin drept a Consiliului Europei (Comisia de la Veneția), Adunării Parlamentare a Consiliului Europei și întregii comunități internaționale.
Principalele cerințe ale protestatarilor sunt:
încetarea acțiunilor neconstituționale și degradarea statului de drept;
eliminarea controlului politic asupra sistemului judiciar și Procuraturii;
revenirea procurorului general legal Alexandr Stoianoglo la conducerea Procuraturii Generale.
„Facem apel în speranța că vor interveni și vor contribui la reabilitarea principiilor democratice în Moldova, vor ajuta să se revină la respectarea principiului separării puterilor și restabilirii statului de drept”, se spune în textul rezoluției.
Potrivit autorilor rezoluției și organizatorilor protestelor, autoritățile au procedat la subordonarea politică a statului.
„Evenimentele din 5 octombrie din Moldova nu pot fi calificate nici ca reforme, nici ca acțiuni de protejare a statului de drept, ci ca abuzuri comise în vederea subordonării Procuraturii și sistemului judecătoresc în ansamblu. Aceste obiective ilegale sunt realizate prin persecuții politică și ignorarea principiilor stabilității legislative ", au precizat autorii rezoluției.
Amintim că duminică la Chișinău a avut loc un protest masiv al opoziției. Participanții au pledat în sprijinul lui Alexandr Stoianoglo. De asemenea, protestatarii și-au exprimat nemulțumirea față de acțiunile președintelui Maia Sandu și partidului de guvernământ PAS, care nu contribuie la îmbunătățirea nivelului de trai.
Un alt protest este așteptat la Comrat.