CHIȘINĂU, 7 oct - Sputnik. Deputații comuniști și socialiști boicotează ședința de astăzi a Parlamentului. Anunțul a fost făcut de președintele comuniștilor, Vladimir Voronin, în cadrul unei conferințe de presă.
"Astăzi în ședință, fracțiunea a luat decizia să boicoteze ședința Parlamentului. Acest boicot are o conotație politică și se explică prin faptul că în Republica Moldova conducerea actuală nu se ocupă cu problemele țării, nu se ocupă cu problemele cetățenilor, nu se ocupă cu problemele stringente care stau în fața tuturor, dar au început atacurile împotriva acelor persoane care sunt în funcție conform Constituției, care apără legea țării și care au început activități serioase împotriva corupției", a spus Voronin.
Potrivit lui Voronin, cei de la guvernare sunt copleșiți de vizitele oficialilor străini, de promisiuni, de granturi și cred că li se permite tot ce le vine în cap.
"Suntem în prag de iarnă, dar nu avem o guvernare care să aibă grijă de cetățeni. Acordul cu Gazprom nu a fost prelungit și cetățenii vor plăti sume enorme de 800 de dolari, prețul la pâine este majorat. Nimeni nimic nu controlează. Guvernarea a început să facă loc pentru viitoarea dictatură. Ne-au făcut de rușine față de toată Europa. Au discreditat organul Procuratura Generală, care reprezintă statul”, a declarat Vladimir Voronin.
Totodată, în cadrul conferinței, Vlad Batrîncea a declarat că deputații BeCS cer eliberarea imediată a Procurorului General, Alexandr Stoianoglo, și au criticat modul în care a fost suspendat și reținut.
"Această istorie nu este deja despre Stoianoglo. Această istorie este despre Republica Moldova, instaurarea dictaturii a unui partid. La sediul unui partid se va decide ce cetățean trebuie să facă pușcărie. Acest lucru ne readuce la stat capturat. Fiecare cetățean poate fi ridicat sus într-un hal, fără justiție și drept a apărare. Vrem să știm de ce nu există poziție a partenerilor de dezvoltare. Moldova este parte a organismelor internaționale, care reacționează de regulă operativ și sănătos", a declarat Batrîncea.
Comuniștii și Socialiștii au reiterat că duminica, în data de 10 octombrie, vor ieși la un protest civic, la care sunt invitați toți cetățenii țării.