Rusia
Aflați ultimele noutăți din Rusia, știri care reflectă aspecte sociale și politice, relațiile cu alte state, inovațiile tehnologice, declarațiile președintelui țării, Vladimir Putin, și ale altor oficiali.

Putin: Negocierile cu Erdogan la Soci au fost utile și consistente

Vladimir Putin a declarat că negocierile cu Recep Tayyip Erdogan la Soci au fost utile și consistente.
Sputnik
BUCUREȘTI, 30 sept – Sputnik. Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a apreciat înalt rezultatele negocierilor cu omologul său turc, Recep Tayyip Erdogan, desfășurate la Soci, transmite RIA Novosti.
“Vă mulțumesc pentru vizita efectuată. (Discuție n.r.) a fost foarte utilă și consistentă. Vom ține legătura”, a spus liderul rus, petrecându-și oaspetele.
La rândul său, Erdogan a publicat în canalul său Telegram o postare în care spune că discuțiile au fost productive.
Liderii celor două state au discutat atât despre relațiile bilaterale, cât și depre problemele regionale – situația din Siria, Libia, Afganistan și Caucazul de Sud.
Putin a menționat că negocierile între Moscova și Ankara uneori sunt dificile, însă părțile au învățat să ajungă la un compromise, iată de ce rezultatul final rămâne unul pozitiv.
Video
Armata sârbă, în alertă din cauza tensiunilor din Kosovo
Unul din subiectele abordate de cei doi președinți a fost construcția centralei nucleare Akkuyu, prima central de acest fel în Turcia. Potrivit lui Erdogan, primul bloc ar putea fi lansat anul viitor. Construcția obiectului a demarat în aprilie 2018, cu participarea companiei ruse Rosatom.
Întrevederea a durat aproximativ trei ore, iar pentru Putin a fost prima întâlnire oficială după ieșirea din autoizolare.
Președintele Rusiei a mai declarat că s-a aflat o zi întreagă cu o persoană infectată, însă nu s-a molipsit. Motiv pentru care i-a recomandat omologului său turc, în cazul în care se va decide să se revaccineze, să opteze pentru Sputnik V. În replica Erdogan a spus că s-a revaccinat deja.