BRUXELLES, 28 sept – Sputnik, Daniela Porovăț. Plasat în arestul poliției imediat după atacarea lui Macron, tânărul „a fost supus ieri, la cererea parchetului din Lyon, unui examen psihiatric care s-a concluzionat prin constatarea lipsei sale de discernământ”, se precizează într-un comunicat de presă al Parchetului.
Tânărul a fost internat în spitalul psihiatric Vinatier, situat în Lyon.
Ieri dimineață, în timp ce Emmanuel Macron se plimba pe culoarele târgului Sirha, un ou i-a ricoșat pe umăr fără să se spargă. Autorul actului, aflat la mică distanță, a fost arestat rapid și încătușat.
„Dacă are ceva să-mi spună, să vină”, a comentat președintele Republicii după ce a fost lovit de proiectil. "Mă voi duce să-l văd după. Mergeți să îl căutați", a adăugat el.
Pe 8 iunie, Emmanuel Macron a fost lovit în față de un bărbat la Tain-L'Hermitage (Drôme), provocând un val major de proteste în cadrul clasei politice.
Judecat imediat, la două zile după eveniment, atacatorul său, un șomer care trăia din ajutoare sociale, a fost condamnat la patru luni de închisoare și a fost eliberat din închisoare pe 21 septembrie.