Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Program special de muncă pentru angajați - decizia Comisiei Sănătate Publică

Comisia Națională Extraordinară pentru Sănătate Publică a stabilit în cadrul ședinței de ieri noi reguli de organizare a procesului de muncă.
Sputnik
CHIȘINĂU, 23 sept - Sputnik. Comisia Națională Extraordinară pentru Sănătate Publică le-a recomandat angajatorilor, prin hotărârea adoptată ieri, să organizeze programul astfel încât personalul să ajungă la muncă la ore diferite. Asta pentru a evita aglomerația în transportul public. Angajații care au copii vor avea prioritate.
„Autoritățile și instituțiile publice centrale și locale, angajatorii din sistemul public și privat vor organiza, în cazul posibilității de ajustare la tipul de activitate desfășurat, programul de muncă astfel încât personalul să fie împărţit în grupe care să înceapă, respectiv să termine activitatea la o diferenţă de cel puţin o oră („în evantai”). Programul salariaților care au copii de vârstă preșcolară și școlară va fi ajustat la programul de activitate a instituțiilor de învățământ”, se menționează în hotărârea Comisiei Naționale Extraordinare pentru Sănătate Publică.
De asemenea, Comisia introduce munca la distanță acolo unde aceasta poate fi implementată.
Coronavirus
Reguli stricte în biserici: Cum se vor desfășura slujbele religioase
„Comisa, dorind să micșoreze numărul de călători în transportul public, unde sunt cele mai periculoase focare de transmitere a infecției, introduce, acolo unde este posibil, cerința de muncă la distanță și trecerea universităților în regim online. De asemenea, Comisia a considerat oportun ca pentru majoritatea activităților certificatul COVID-19 să devină obligatoriu”, a declarat ministrul Sănătății, Ala Nemerenco, după ședința de astăzi a Comisiei Naționale de Excepționale de Sănătate Publică”, a declarat ministrul Sănătății Ala Nemerenco.
Ea a precizat în context că certificatul COVID-19 înseamnă - sau certificatul de vaccinare, sau un test negativ la COVID-19, sau certificatul despre suportarea bolii în ultimele șase luni sau certificatul despre prezența anticorpilor în ultimele 90 de zile.