CHIȘINĂU, 20 sept – Sputnik. Rezervele de gaz în Rusia ajung pentru 70 de ani de extracție, iar cele de petrol - pentru 30 de ani, luând în considerare ritmurile actuale, potrivit unei prezentări a „Rosgheologhia”.
“În ultimii 25 de ani, în Rusia au fost descoperite de 10 ori mai puține rezerve decât în 25 de ani precedenți, multe din depozitele sovietice au fost epuizate”, se menționează pe slide-ul despre viitorul ramurii extracțiilor. Potrivit textului prezentării, rezervele de gaze sunt suficiente pentru 70 de ani, iar de petrol - pentru 30 de ani.
În opinia holdingului, sarcina strategică a Rusiei este menținerea nivelului de extracție la nivel actual, pentru că întregul sector reprezintă 70 la sută din veniturile țării de pe urma exporturilor. Planul bugetului până în 2036 reprezintă venituri din gaze și petrol de 8-10 trilioane de ruble pe an.
De asemenea, se precizează că pentru investitori este important indicatorul asigurării cu rezerve naturale, iată de ce companiile extractive investesc în explorare. “De regulă, un dolar investit în explorare aduce companiilor un profit mai mare decât cel investit în extracții”, susține compania.
Explorarea geologică reprezintă de regulă cheltuieli mici ale companiilor, amintește Rosgheologhia. Chiar și în perioada crizei nu și-au suspendat programele de explorare. Rezervele active se epuizează, iar noile rezerve geologice necesită tot mai multe studii și tehnologii avansate.