CHIȘINĂU, 17 sept - Sputnik. Fostul deputat socialist Nicolae Pascaru a fost întrebat în studioului Sputnik Moldova de ce Republica Moldova nu a delegat observatori la alegerile pentru Duma de Stat a Rusiei, care au loc în perioada 17 -19 septembrie. El a menționat că încercarea autorităților noastre de a face abstracție de Federația Rusă este o problemă pentru poporul moldovenesc, mai ales că Rusia este un partener strategic pentru țara noastră, iar relațiile cu ea trebuie să fie prietenoase.
Fostul deputat a precizat în cadrul emisiunii ”Sputnik Matinal” că Moldova trebuie să aibă relații bune, pragmatice cu Rusia, mai ales acum, când țara noastră trebuie să semneze un nou contract cu ”Gazprom”.
„Politicul nostru moldovenesc totuși este condus din afară și încearcă să se alinieze la spectrul de sancțiuni împotriva Rusiei. Noi am văzut ca dovadă și acea platformă de la Kiev, anume atunci când au semnat acele declarații care nu le trebuie la nimeni pentru că problemele nu le vom putea soluționa prin sancțiuni. Sancțiunile împotriva Rusiei nu merg, cu Rusia trebuie să ai niște relații bune, să te înțelegi. (...) Trebuie să facem efort și să ne înțelegem direct, dar probabil, cum am spus, este o influență din afară. (...) Republica Moldova este o țară neutră și nu trebuie să ne aruncăm în politici mari”, susține fostul deputat Nicolae Pascaru.
Alegerile în Duma de stat a Rusia au loc în perioada 17 - 19 septembrie. Deputații în Duma de Stat sunt aleși pentru un mandat de cinci ani, în cadrul unui sistem electoral mixt: 225 de deputați sunt aleși pe listele partidelor, iar alți 225 - în circumscripții uninominale, într-un singur tur. La alegerile din Rusia au fost înregistrate 14 partide.