Politică
Pe site-ul Sputnik Moldova aflați informații de ultimă oră despre evenimentele care se produc pe scena politică - în Parlament, Guvern sau în cadrul partidelor.

Deputații au votat pentru modificarea Constituției: Ce s-ar putea schimba

Deputații au votat astăzi pentru schimbarea Constituției și anume ceea ce ține de termenul de numire a judecătorilor în funcție, selectarea judecătorilor CSJ și precizarea rolului CSM în sistemul judecătoresc.
Sputnik
CHIȘINĂU, 16 sept - Sputnik. Cu votul a 56 de deputați, s-a decis schimbarea Constituției. Este de menționat faptul că proiectul trebuie să fie votat și în cea de-a doua lectură și va fi necesară majoritatea constituțională. Proiectul de lege vizează termenul inițial de numire a judecătorilor și selectarea judecătorilor Curții Supreme de Justiție, precum și concretizarea rolului Consiliului Superior al Magistraturii în procesul de autoadministrare a sistemului judecătoresc, a componenței și competențelor acestuia.
Astfel, conform proiectului de lege, se propune excluderea termenul inițial de cinci ani la numirea judecătorilor, aceștia fiind numiți în funcție de către președintele țării la propunerea CSM, până la atingerea plafonului de vârstă. Președintele va putea respinge doar o singură dată candidatura propusă de către Consiliului Superior al Magistraturii. De asemenea, potrivit modificărilor propuse, judecătorii vor beneficia exclusiv de imunitate funcțională, care nu se referă la cazurile comiterii actelor de trafic de influență sau luare de mită. Astfel, judecătorii vor putea fi trași la răspundere pentru încălcarea legii.
Judecătorii cărora nu le va expira termenul inițial de numire în funcție până la intrarea în vigoare a legii, se vor considera deja numiți în funcție până la atingerea plafonului de vârstă.
Societate
Deputați, procurori și judecători, în vizorul Autorității de Integritate: Iată ce au comis
Totodată, proiectul votat de deputați prevede ca judecătorii Curții Supreme de Justiție să fie numiți în funcție de președintele Republicii Moldova la propunerea CSM, Parlamentul fiind exclus din acest proces.
În proiect se mai menționează că rolul Consiliului Superior al Magistraturii este garantul independenței autorității judecătorești. Totodată, șase membri ai CSM vor fi aleși de către Adunarea Generală a Judecătorilor, iar șase vor fi „persoane care se bucură de o înaltă reputație profesională și integritate personală, cu experiență în domeniul dreptului sau în alt domeniu relevant, care nu activează în cadrul organelor puterii legislative, executive sau judecătorești și nu sunt afiliate politic”. Aceștia vor fi aleși pentru un mandat de șase ani, fără a putea deține două mandate.
Proiectul de lege a fost propus de către Guvernul Chicu, dar actualul guvern susține c proiectul este unul bun și merită să fie susținut de majoritatea constituțională a Parlamentului. Precizăm că Legea a fost votată în prima lectură.
Societate
Comisiile parlamentare au aprobat proiectul Guvernului Chicu de reformare a justiției
Amintim că proiectele de lege pentru modificarea Constituției se adoptă cu votul majorității constituționale, adică cu sprijinul a cel puțin 68 de deputați. Fracțiunea parlamentară PAS are 63 de mandate în Parlament, iar pentru modificarea Legii Supreme sunt necesare voturile a încă cel puțin cinci aleși ai poporului. Astăzi Blocul Comuniștilor și Socialiștilor a părăsit sala de plen, pe motiv că s-au arătat indignați ca mai multe inițiative legislative propuse de fracțiune au fost respinse de majoritatea parlamentară.