Coronavirus

Impresionant: Câte cadre didactice din Capitală s-au vaccinat cu prima doză anti-COVID

94 la sută din cadrele didactice din Capitală s-au vaccinat cu prima doză de ser, iar în curând aceștia vor primi și cea de-a doua doză. Anunțul a fost făcut de către Ion Ceban în cadrul ședinței de astăzi a Primăriei.
Sputnik
CHIȘINĂU, 13 sept - Sputnik. 94 la sută din cadrele didactice și personalul auxiliar din instituțiile municipale de învățământ au primit deja prima doză de vaccin anti-COVID, iar școlile și grădinițele pot activa în regim normal, cu prezența fizică a tuturor. Declarația a fost făcută de edilul-șef al Capitalei.
El a precizat că s-au făcut eforturi imense pentru a imuniza un număr atât de mare de cadre didactice, dar acest lucru s-a reușit grație medicilor. Ion Ceban a menționat că în curând, cei care au doar prima doză o vor primi și pe cea de-a doua și vor fi vaccinați complet.
„Le mulțumesc profesorilor care au dat dovadă de solidaritate și responsabilitate. (...) Aceste rezultate sunt datorită grupului de medici care au discutat cu fiecare angajat în parte și au informat despre importanța vaccinării. Am avut și echipe care au mers în școli și au vaccinat personalul didactic și cel auxiliar”, a precizat primarul.
Societate
Fără concerte fastuoase de Hramul orașului Chișinău: Ce spune primarul Capitalei
Ion Ceban a precizat că alte șase la sută din cadrele didactice nu s-au putut imuniza din cauza contraindicațiilor pe care le au și a menționat că dacă va fi necesar, atunci Direcția educația va publica aceste date pentru a nu apărea întrebări la acest subiect.
În context, primarul a menționat că municipalitatea a procurat teste rapide ca personalul didactic și auxiliar din instituțiile de învățământ să se poată testa oricând au nevoie.
„Am procurat la prima etapă teste rapide prin contract de valoare mică în sumă de până la cea prevăzută de legislație. 2 318 teste validate de UE, 800 de teste le avem din donații. (...) Un test rapid a fost achiziționat de municipalitate cu 93 de lei din contract cu valoare mică, față de 250, 300 de lei și peste în rețeaua instituțiilor medicale, unde îi trimite Guvernul pe profesori să se testeze”, a menționat Ceban.
Societate
Chicu: Profesorii pot ataca în judecată decizia privind testarea obligatorie la COVID-19
Ion Ceban a declarat că testele procurate vor fi repartizate în toate instituțiile din Capitală, iar cadrele didactice și personalul auxiliar se vor putea testa gratuit la primele simptome apărute, pentru a putea preveni răspândirea în masă a virusului. Totodată, edilul-șef susține că în curând va fi lansată licitația pentru un lot mai mare de teste.