CHIȘINĂU, 11 sept - Sputnik. În cadrul întâlnirii oficiale, Natalia Gavrilița a mulțumit Cehiei pentru asistența oferită în lupta cu pandemia.
„Echipamentele de protecție oferite în februarie 2021, la fel ca și paturile oferite unităților de terapie intensivă din raioanele Călărași și Căușeni au contribuit la asigurarea unor servicii medicale de calitate pentru cetățenii din țara noastră”, se menționează într-un comunicat al Guvernului.
Totodată, Gavrilița și-a exprimat recunoștința pentru decizia Republicii Cehe de a recunoaște certificatele de vaccinare emise de autoritățile din Moldova. În context, premierul a mulțumit și pentru bursele de studii oferite tinerilor moldoveni în universitățile din Cehia.
„Integrarea europeană este prioritatea strategică a noului guvern. Ne-am angajat să depunem toate eforturile necesare pentru a aduce un nou impuls cooperării noastre cu UE și pentru a realiza progrese semnificative în aplicarea Acordului de asociere. Planificăm să ne concentrăm pe o serie de reforme care sunt cruciale pentru cetățeni, dar și pentru relațiile noastre cu UE”, a declarat prim-ministrul.
În cadrul întrevederii, cei doi oficiali și-au manifestat deschiderea de a impulsiona cooperarea. Totodată, premierul a menționat că „Republica Cehă este un partener bilateral foarte important al Republicii Moldova, precum și unul dintre principalii avocați ai țării noastre în Uniunea Europeană”.