CHIȘINĂU, 10 sept – Sputnik După ce autoritățile au publicat astăzi noua hotărâre a Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică, Asociația Restaurantelor din Moldova a găsit câteva neclarități în dispoziție.
Asta după ce în Republica Moldova este instituită stare de urgență în sănătate publică până la sfârșitul lunii octombrie, iar autoritățile au impus restricțiile în „cluburile de noapte” și pe „ringurile de dans”, însă nu este specificat în care tipuri de unități de alimentație publică.
"Ținem să menționăm că, hotărârea CNESP nu prevede o instrucțiune, fie un mecanism de implementare a procesului de prezentare a documentației COVID-19 de către consumatori și nici procedura de control din partea instituțiilor cu funcție de control. Cu atât mai mult, prin prevederile generale „club de noapte” și „ring de dans” nu este clar, care tipuri de unități de alimentație publică vor fi supuse verificărilor sau care din activitățile din cadrul acestora" scrie Asociația MĂR.
Amintim că în Republica Moldova este instituită stare de urgență în sănătate publică până la sfârșitul lunii octombrie. În funcție de evoluția pandemică autoritățile vor anunța noi măsuri de prevenire a răspândirii infecției odată la cinci zile.