CHIȘINĂU, 9 sept – Sputnik. Începând cu ziua de astăzi, la ședințele Parlamentului se va vota electronic. Un anunț în acest sens a făcut de către președintele Comisiei Economie, Buget și Finanțe, Dumitru Alaiba, pe pagina sa de Facebook.
Potrivit deputatului, principalul avantaj al acestei modalități de vot este faptul că societatea va putea vedea activitatea, vot după vot, a fiecărui deputat.
”Societatea va putea vedea activitatea, vot după vot, a fiecărui deputat: ce proiecte a susținut, ce proiecte nu a susținut. Până acum nu exista asemenea informație”, a scris Alaiba.
Totodată, Dumitru Alaiba a precizat că implementarea votului electronic va duce la crearea unui istoric al comportamentului fiecărui deputat.
”Deseori unele scheme și amendamente dubioase treceau mai simplu pentru că deputații știau că se ascund după un fel de anonimitate. Astfel, acum veți putea întreba fiecare deputat de ce a susținut sau a respins, prin votul său, o lege sau alta”, a menționat deputatul.
Amintim că Parlamentul s-a întrunit astăzi în prima ședință din sesiunea de toamnă.