CHIȘINĂU, 8 sept - Sputnik. Ministrul pentru Situații Excepționale, Evgheni Zinicev, a murit tragic în timpul îndeplinirii îndatoririlor de serviciu, anunță ministerul, comunică RIA Novosti.
„Ministerul Situații Excepționale al Rusiei anunță cu tristețe că Evgheni Zinicev a decedat în timpul exercițiilor interdepartamentale pentru protejarea zonei arctice de situații excepționale, salvând viața unui om”, este menționat în comunicatul ministerului.
Zinicev s-a născut pe 18 august 1966, la Leningrad. A absolvit Facultatea de Economie și Facultatea Finanțe și Credit a Institutului de Afaceri și Drept din Sankt Petersburg. În 2013 s-a recalificat profesional la Academia Militară a Statului Major al Forțelor Armate ale Rusiei.
În 1984-1986 și-a îndeplinit serviciul militar în cadrul Forțelor Armate ale URSS, Flota de Nord. Între 1987 și 2015 a activa în serviciile de securitate.