BUCUREŞTI, 4 sept – Sputnik, Doina Crainic. „Acest lucru este potențial foarte periculos pentru noi, deoarece NATO va continua să îşi aducă infrastructura militară aproape de frontierele noastre”, a declarat joi purtătorul de cuvânt al președinției ruse, Dmitri Peskov, citat de RT.
De asemenea, diplomatul rus şi-a exprimat opinia că Kievul și Washingtonul sunt parteneri doar fiindcă au un dușman comun reprezentat de Rusia.
Aderarea la NATO a fost un obiectiv declarat de președintele ucrainean Volodimir Zelenski atunci când a fost ales lider în 2019 și a cerut în repetate rânduri permiterea ţării să intre în alianță. Totuşi, propunerea nu a fost bine primită de membrii blocului și nu sunt semne că Ucraina va fi admisă în curând.
Luna trecută, președintele Estoniei, Kersti Kaljulaid, a declarat că va dura „aproximativ 20 de ani” până când Ucraina va ajunge pregătită pentru a îndeplini criteriile de aderare.
Totuşi, la începutul acestei săptămâni, în timpul unei călătorii în SUA, oficialii de la Washington i-au spus lui Zelenski că America va susține ambiţiile Kievului de aderare la NATO. În cadrul unei conferințe de presă, secretarul Apărării din SUA, Lloyd Austin, a anunțat un nou „parteneriat strategic în domeniul apărării”, care va promova „reformele industriei de apărare în sprijinul aspirațiilor Ucrainei de aderare la NATO”.
Luna trecută, Zelenski a declarat pentru The Washington Post că reticența mai multor membri ai NATO de a admite Ucraina transmite un mesaj către alte state care aspiră să se alăture blocului militar că nu pot face parte din club.
„[Este] un semnal către alte țări că nu sunt binevenite aici, iar Rusia stă la pândă, sporindu-și influența”, a spus Zelenski pentru cotidianul american.
În iulie, ambasadorul Franței în Ucraina, Etienne de Poncins, a menționat că țara trebuie să urmeze foaia de parcurs prevăzută de NATO dacă dorește să fie inclusă oficial într-un Plan de acțiune pentru aderare (MAP).
„În prezent, nu există un consens între membri pentru a acorda MAP Ucrainei. Nu este vorba de Franța sau alte țări. Este doar o chestiune de consens. Să ne facem temele și să nu conturăm o perspectivă care nu este încă realistă”, a explicat de Poncins.