Rusia
Aflați ultimele noutăți din Rusia, știri care reflectă aspecte sociale și politice, relațiile cu alte state, inovațiile tehnologice, declarațiile președintelui țării, Vladimir Putin, și ale altor oficiali.

Divergențe esențiale între Rusia și Turcia pe chestiunea Crimeii

Peskov a declarat că există divergențe substanțiale între Rusia și Turcia pe chestiunea Crimeii
Sputnik
BUCUREȘTI, 25 aug – Sputnik. Purtătorul de cuvânt al președintelui Federației Ruse, Dmitri Peskov, a anunțat că există divergențe substanțiale între Rusia și Turcia pe chestiunea Crimeii.
Relațiile dintre Rusia și Turcia sunt de parteneriat, dar acest lucru nu înseamnă că nu există divergențe de poziție între cele două țări, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.
Șeful Ministerului turc de Externe, Mevlüt Çavuşoğlu, a participat ieri la summit-ul "Platforma Crimeea", la invitația Kievului. El a spus acolo că această inițiativă va juca un rol important în returnarea peninsulei în componența Ucrainei.
"Problema Crimeii face parte din zona dezacordurilor semnificative. Nu acceptăm această poziție a colegilor noștri turci, considerăm că este absolut greșită", a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, fiind citat de RIA Novosti.
El a subliniat că Rusia va continua să explice cu răbdare colegilor turci „starea de fapt a lucrurilor din această regiune rusească”.
Peskov a numit anterior acest forum drept un eveniment anti-rusesc și „extrem de neprietenos”.
Crimeea a devenit o regiune rusească după referendumul în martie 2014. Ucraina consideră în continuare că peninsula este teritoriul său, dar ocupat temporar.
Potrivit președintelui rus Vladimir Putin, problema Crimeii este „definitiv închisă”.
Internațional
Dmitri Vîdrin: „Platforma Crimeii” este lipsită de orice valoare