Internațional
Urmăriți site-ul Sputnik Moldova pentru a fi la curent cu noile evoluții în politica internațională și relațiile dintre țări.

Directorul CIA s-a întâlnit în secret cu liderul politic al talibanilor: Unde s-au văzut

Mass-media: Directorul CIA, William Burns, s-a întâlnit în secret cu liderul politic al talibanilor la Kabul.
Sputnik
BUCUREȘTI, 24 aug – Sputnik. Directorul CIA, William Burns, a avut o întâlnire secretă cu șeful biroului politic al mișcării Taliban*, Abdul Ghani Baradar, la Kabul, a anunță The Washington Post, citând oficiali americani care au solicitat anonimatul.
Potrivit acestor surse, întrevederea a avut loc luni. De remarcat că acesta este primul dialog de acest nivel între un reprezentant de rang înalt al administrației americane și liderul talibanilor.
Internațional
MAEIE, despre soarta moldovenilor blocați în Afganistan – detalii
Ironia sorții, remarcă publicația, Baradar a fost reținut de CIA și de serviciile speciale pakistaneze în urmă cu 11 ani, după care a petrecut opt ​​ani în închisoare. Ulterior, Baradar a fost angajat în negocieri cu Statele Unite în Qatar.
Publicația, care este citată de RIA Novosti, consideră că părțile au discutat despre data pentru retragerea finală a trupelor americane din Afganistan, precum și evacuarea civililor. Potrivit înțelegerilor anterioare, contingentul de trupe americane urma să să părăsească Afganistanul până pe 31 august.

Schimbarea puterii în Afganistan

La mijlocul verii, talibanii au lansat o ofensivă și au capturat toate marile orașe din Afganistan, anunțând sfârșitul războiului de douăzeci de ani. Acum se decide modul de guvernare pe viitor a țării.
Singura provincie care rămâne în afara controlului noului guvern este Panjshir, la nord-est de Kabul, una dintre cele mai mici regiuni atât din punct de vedere al suprafeței, cât și al populației.
Se așteaptă ca țara să fie guvernată de un consiliu format din 12 membri, inclusiv de liderul politic al talibanilor Baradar.
* Organizație teroristă interzisă în Rusia.