CHIȘINĂU, 21 aug - Sputnik. Deși maratonul dedicat cadrelor didactice trebuia să dureze două zile, municipalitatea a decis să-l extindă și pentru ziua de mâine.
Astfel, toți angajații din sistemul educațional din Capitală sunt așteptați să se imunizeze și duminică, 22 august, la Centrul municipal de vaccinare (str. Petru Rareş, 18), în intervalul orelor 08:00 - 17:00.
Potrivit Primăriei, în prima zi a maratonul s-au imunizat 380 de persoane. Ceban a menționat că decizia de a prelungi maratonul de imunizare este dictată de condițiile apariției unui nou val de COVID-19, cu tulpini modificate și mult mai agresive.
Precizăm că la maraton sunt disponibile următoarele vaccinuri: Pfizer, Johnson&Johnson, AstraZeneca și Sinovac.