CHIȘINĂU, 19 aug - Sputnik. Guvernul a anunțat majorarea pensiei minime la 2000 de lei, de la 1 octombrie. Cu o declarație în acest sens a venit prim-ministrul Natalia Gavrilița.
Potrivit premierului, decizia majorării a fost luată din două motive: pentru a ajuta bătrânii cu pensii mici, dar și pentru a oferi un suport agenților economici pe timp de criză.
”Este clar că această creștere a puterii de cumpărare a cel puțin 400.000 de oameni va merge în consum și în încasări mai mari pentru piețe, magazine, servicii”, a precizat Gavrilița.
Totodată, prem-ministrul a precizat, că săptămâna viitoare vor fi anunțate categoriile care vor beneficia de această majorare și creșterile pentru alte alocații.
”Am avut deja mai multe ședințe cu ministerele de resort și avem un concept bine gândit. În această săptămână vom consulta acest concept cu colegii din Parlament și vom face ajustările necesare. De săptămâna viitoare vom avea mai multă claritate pentru toți cei interesați privind categoriile care vor beneficia de această majorare și creșterile pentru alte alocații. Am încredere că de la 1 octombrie, sute de mii de pensionari vor primi vești bune”, a comunicat Natalia Gavrilița.
Gavrilița a menționat că resursele financiare necesare pentru majorarea promisă a pensiilor vor fi alocate din eficientizarea cheltuielilor, oprirea furturilor, încurajarea dezvoltării afacerilor și extinderea bazei fiscale, încurajarea tinerilor ca să nu migreze și să rămână în țară și gestionarea bună a proiectelor de infrastructură.
”Bani în buget sunt, este important cum îi cheltuim. Banii care sunt în economia tenebră trebuie aduși în economia țării și în bugetul de stat.”, a declarat prim-ministrul.
În același timp, economistul Roman Chircă consideră că majorarea pensiei minime până la 2000 de lei în Republica Moldova prevede anumite riscuri pentru fondul de pensii.
”Din păcate, sistemul actual de pensii este unul deficitar și este acoperit din bugetul de stat. Ceea ce înseamnă transferul de la bugetul de stat către sistemul social. Numărul persoanelor care beneficiază de pensii de vârstă este mult mai mare decât numărul persoanelor angajate în câmpul de muncă în sectorul real al economiei”, a declarat Roman Chircă în emisie la Radio Sputnik Moldova.