CHIȘINĂU, 19 aug - Sputnik. În cadrul briefing-ului organizat de către procurorul general, Stoianoglo a declarat că vineri, 20 august, niciun reprezentat al Procuraturii Generale nu se va prezenta la ședința Parlamentului. Asta deși procurorul general a fost invitat de către președintele Parlamentului pentru a fi audiat în cazul dosarului furtului miliardului.
„Legea nu prevede audierea Procurorului General în cadrul Parlamentului. Procuratura mâine va expedia o notă informativă despre toate acțiunile noastre referitor la subiectul respectiv. Noi procedăm conform legii”, a declarat Stoianoglo în cadrul unui briefing.
Amintim că Parlamentul a decis convocarea unei sesiuni extraordinare a forului suprem pentru perioada 20-24 august.
În cadrul ședinței din 20 august, deputații vor audia raportul de progres privind procesul de recuperare a mijloacelor financiare sustrase din sistemul bancar. Pe ordinea de zi figurează doar acest subiect.
Deputații vor mai avea o ședință în cadrul sesiunii extraordinare pe 24 august. În cadrul acesteia urmează să fie aprobate mai multe proiecte de lege, în cea de-a doua lectură.