Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Veste bună pentru moldovenii care muncesc în Franța: Vor beneficia de pensii în acest stat

Inițiativa autorităților moldovene vine în contextul numărului mare de cetățeni moldoveni care muncesc pe teritoriul Franței.
Sputnik
CHIȘINĂU, 18 aug – Sputnik. Comisia politică externă și integrare europeană a avizat pozitiv inițierea procesului de negociere a unui Acord între Republica Moldova și Republica Franceză în domeniul securității sociale. Acordul ar urma să fie încheiat pentru un termen nelimitat.
Astfel, moldovenii care au muncit sau muncesc în Franța ar putea, la atingerea vârstei de pensionare, să beneficieze de dreptul la pensii și prestații sociale.
Podcasturi
Câți moldoveni primesc pensii din alte state?
Într-un comunicat al Parlamentului este specificat că dispozițiile proiectului de Acord vor fi aplica persoanelor care sunt sau au fost supuse legislației unui sau ambelor state contractante (angajați, lucrători independenți, lucrători detașați, personalul întreprinderilor de transport internațional, personalul misiunilor diplomatice și oficiilor consulare, etc.).
Documentul prevede acordarea pensiilor pentru limită de vârstă, pensiilor de dizabilitate cauzată de afecțiuni generale, pensiilor și indemnizațiilor de dizabilitate în urma accidentelor de muncă sau cauzată de boli profesionale, pensiilor de urmaș.
”Conform principiului proporțional de calculare a pensiilor, fiecare stat va achita pensia calculată proporțional perioadei de asigurare realizate pe teritoriul propriu”, menționează Parlamentul.
Inițiativa de a încheia un acord în domeniu între cele două state aparține părții moldovenești și este condiționată de numărul important de cetățeni care activează pe teritoriul Franței.
De menționat că Republica Moldova a semnat până în prezent 14 acorduri în domeniul securității sociale cu următoarele state: România, Portugalia, Bulgaria, Luxemburg, Austria, Estonia, Cehia, Polonia, Ungaria, Belgia, Lituania, Germania, Turcia, Republica Belarus.