BUCUREŞTI, 14 aug – Sputnik, Doina Crainic. Pe fondul evoluției epidemiei în Franța, care se confruntă cu răspândirea variantei Delta, cel puțin 38 de departamente vor reintroduce obligația purtării măştii. Guvernul a decis ca această măsură să se aplice în regiunile în care rata de incidență depășește 200 la 100.000 de locuitori. Lista locurilor în care purtarea măștii devine din nou obligatorie poate fi extinsă dacă alte departamente depășesc pragul fixat.
Printre zonele care fac parte în prezent din listă se află în special Sena-Saint-Denis și Val-de-Marne, Provența-Alpi-Coasta de Azur, Corsica, Occitanie, precum și teritoriul Belfort și cele de peste mări (cu excepția Mayotte).
Purtarea măștilor va deveni obligatorie chiar și în locurile unde se cere permisul sanitar, potrivit Sputnik France. Cu toate acestea, unele zone au menținut această măsură. Decretul din 19 iulie privind gestionarea crizei sanitare prevede că măsura purtării măştilor „poate fi făcută obligatorie de către prefectul de departament atunci când circumstanțele locale o justifică, precum și de către operator sau organizator”.
În special, din 22 iulie, purtarea măștii a devenit din nou obligatorie în spațiul public în anumite municipalități din Meurthe-et-Moselle, Hérault și Vandea. De asemenea, obligația purtării măştilor în mijloacele de transport public nu a fost niciodată ridicată.
Confruntându-se cu creșterea numărului de cazuri noi în Franța, guvernul a introdus, printre altele, permisul sanitar obligatoriu pentru accesul în marile centre comerciale care acoperă mai mult de 20.000 de metri pătrați. Purtarea măştii trebuie reintrodusă de către prefecții departamentelor în care rata de incidență depășește acum 200 la 100.000 de locuitori.
În plus, purtătorul de cuvânt al guvernului, Gabriel Attal, a precizat că testarea pentru Covid-19 fără prescripție medicală va trebuie să fie plătită de la mijlocul lunii octombrie.