CHIȘINĂU, 9 aug – Sputnik. Președintele PSRM, Igor Dodon, s-a întâlnit luni cu secretarul general al Adunarea Parlamentară a Cooperării Economice la Marea Neagră (APCEMN), Asaf Haliyev, în calitatea sa de șef al delegației Parlamentului Republicii Moldova la respectiva organizație.
La întrevedere a participat de asemenea președintele Fracțiunii Blocului Comuniștilor și Socialiștilor Zinaida Greceanîi.
”În cadrul întrevederii am salutat prezența înaltului oficial în Republica Moldova și am apreciat cooperarea fructuoasă și de durată între Parlamentul RM şi APCEMN. În anul 2023 Adunarea Parlamentară a OCEMN va marca 30 de ani de la constituire, Moldova fiind una din țările fondatoare ale acesteia”, a scris Dodon pe rețelele de socializare.
Liderul socialiștilor a menționat necesitatea valorificării avantajelor geografice, istorice, sociale şi politice, în vederea dezvoltării şi diversificării relațiilor comercial-economice existente între statele-membre ale APCEMN.
”De asemenea, am subliniat că în cadrul OCEMN Republica Moldova pledează pentru implementarea unor proiecte mai ambițioase, care ar consolida cooperarea economică în regiune şi ar stimula interacțiunea între comunitățile de afaceri și academice”, a mai declarat Dodon.
El a precizat că este vorba de proiectele de infrastructură, de protecție a mediului, energie regenerabilă, IT, de facilitarea comerțului şi transportului de mărfuri etc.