CHIȘINĂU, 4 aug - Sputnik. Prețul pentru o mie de metri cubi de gaze naturale ar putea ajunge la 200 de dolari în acest an, precizează președintele consiliului de administrație al Moldovagaz, Vadim Ceban.
„Apare această diferență de peste 50 de dolari care ne obligă să ne adresăm către Agenția pentru Reglementare în Energetică, pentru a nu ne pomeni în prag de iarnă să nu putem achita pentru consumul de gaze naturale”, a precizat Ceban.
Potrivit șefului Moldovagaz, la sfârșitul lunii octombrie va fi clară tendința prețului pentru gazele naturale. El mai spune că scumpirile sunt inevitabile pentru că atât în țările vecine, cât și în Europa prețul gazelor naturale a crescut considerabil.
Gazul către Moldova vine din Rusia în tranzit prin Ucraina. Concernul rus Gazprom este principalul furnizor de gaze în Moldova. Țara cumpără combustibil albastru de la Gazprom în baza acordului semnat în 2008. Acest acord expiră la data de 30 septembrie a acestui an. „Moldovagaz” intenționează să prelungească cu încă trei ani actualul contract cu „Gazprom”.