CHIȘINĂU, 4 aug – Sputnik. Beat la volan, a băgat patru persoane la spital, printre care soția și copilul său de doar doi ani. Accidentul înfiorător a avut loc astăzi, în jurul orei 19:30, pe șoseaua dintre localitățile Chiurt și Onești din raionul Edineț.
Accident înfiorător la Edineț: Un șofer beat și-a băgat șoția și copilul la spital
© Photo : Telegram / Poliția Republicii Moldova
Potrivit Poliției, șoferul de 32 de ani, fiind în stare avansată de ebrietate (1,07 mg/alcool în aerul expirat), deplasându-se într-o curbă, a pierdut controlul mașinii și a izbit-o într-un copac.
În urma impactului, soția de 29 de ani, copilul de doi ani, o femeie de 37 de ani, dar și un bărbat de 41 de ani au fost transportați la spital cu diverse traumatisme.
Oamenii legii urmează să stabilească toate circumstanțele producerii accidentului.