Pașinian a fost numit repetat prim-ministru al Armeniei

Președintele armean Sarkissian îl numește pe Nikol Pașinian în funcția de prim-ministru.
Sputnik
CHIȘINĂU, 2 aug. – Sputnik.În prima zi a sesiunii noului parlament, președintele Armeniei, Armen Sarkissian, l-a numit pe Nikol Pașinian în funcția de prim-ministru.
Anterior, el a ocupat funcția de șef al guvernului, precizează RIA Novosti.
Internațional
Pașinian a solicitat desfășurarea militarilor ruși la frontiera cu Azerbaidjanul
Conform Constituției Armeniei, președintele trebuie să numească imediat în funcția de prim-ministru candidatul desemnat de majoritatea parlamentară după începerea mandatului noului parlament, care în Armenia se numește Adunarea Națională. De asemenea, legea fundamentală prevede că, în cazul alegerilor anticipate, mandatul Adunării Naționale noi alese începe din momentul deschiderii primei sale sesiuni.
În același timp, cabinetul de miniștri se formează în termen de 15 zile de la numirea prim-ministrului. După aceea, șeful guvernului trebuie să vină în parlament pentru aprobarea programul său în termen de 20 de zile.
La 20 iunie au avut loc alegeri parlamentare anticipate în Armenia, la care au participat 21 de partide și patru blocuri electorale. Partidul Premierul Nikol Pașinian, conform datelor finale ale CEC, a câștigat alegerile obținând 53,91 de procente din sufragii, blocul „Armenia” al ex-președintelui Robert Kocharian a obținut 21,9%, blocul „Am onoare” al lui Serzh Sargsyan a fost susținut de 5,22 la sută din sufragii. Deși, acesta din urmă, nu a acumulat 7 la sută din sufragii pentru a trece pragul electoral, oricum acesta va intra în Parlament, deoarece, conform legislației în vigoare, în organul legislativ trebuie să acceadă cel puțin trei forțe politice.
CEC-ul a anunțat că partidul lui Pașinian va primi 71 de mandate în noul parlament, blocurile lui Kocharian și Sargsyan – 29 și, respectiv, 7.
„Armenia” și „Am onoarea” au nominalizat un singur candidat pentru postul de vicepreședinte al parlamentului – Ishkhan Saghatelyan. Conform legii, unul dintre cei trei vicepreședinți ai Adunării Naționale trebuie să reprezinte opoziția.