CHIȘINĂU, 2 aug – Sputnik. Lucrul acesta ar urma să se întâmple chiar astăzi. Cel puțin asta a afirmat președintele Parlamentului, Igor Grosu. El a anunțat vineri, 30 iulie, în cadrul unei emisiuni la un post public de televiziune că luni, 2 august, Natalia Gavrilița, candidatul la funcția de prim-ministru, va prezenta garnitura guvernamentală.
"Luni doamna Gavrilița va veni cu lista candidaților. Astăzi am avut discuții prealabile la fracțiune: am discutat despre acțiuni, am discutat despre candidaturi", a declarat Igor Grosu.
Grosu a mai spus că joi, 5 august, ar putea fi decisă soarta Guvernului Gavrilița.
Amintim că pe 30 iulie președintele Maia Sandu a desemnat-o pe Natalia Gavrilița candidat la funcția de prim-ministru. Decretul a fost semnat după consultările cu fracțiunile parlamentare PAS și „ȘOR”, care s-au desfășurat în această dimineață. Comuniștii și socialiștii au refuzat să se prezinte la discuții cu șeful statului și au declarat că o așteaptă pe Maia Sandu la Parlament
Președintele Maia Sandu a mai înaintat-o pe Natalia Gavrilița la funcția de prim-ministru, la sfârșitul lunii ianuarie a anului curent. Ea nu a primit însă votul de încredere al deputaților.