Politică
Pe site-ul Sputnik Moldova aflați informații de ultimă oră despre evenimentele care se produc pe scena politică - în Parlament, Guvern sau în cadrul partidelor.

Primul mesaj al lui Alexandru Pînzari după ce a fost reținut

Alexandru Pînzari a transmis un mesaj prin intermediul familiei sale, după ce a fost reținut în dimineața zilei.
Sputnik
CHIȘINĂU, 30 iul – Sputnik. Un mesaj a apărut pe pagina de Facebook a fostului ministru al Apărării. Astfel, fostul șef al IGP a vrut să vină cu unele explicații referitoare la întâmplările de astăzi.
"Un lucru vreau să vă zic acum, eu răspund de fiecare acțiune a mea și sunt responsabil doar de ceea ce am făcut, nu de ceea ce “li se pare unora”. Astfel, pe cazul dat, legislația nu am încălcat, iar tot ceea ce trebuie să comunic celor care gestionează cazul voi comunica și voi fi maxim transparent și deschis", este scris în mesajul de pe pagina de Facebook al lui Pînzari.
Amintim că în această dimineață Procuratura a reținut un fost șef de la IGP în dosarul ce vizează activitatea angajaților fostei Direcții nr.5 din cadrul Inspectoratului Național de Investigații. Ofițerii au efectuat percheziții în automobilul și la domiciliul acestuia.
Politică
Procurorii au reținut un fost șef de la IGP: Despre cine este vorba
Astfel, în urma perchezițiilor, oamenii legii au ridicat mai multe dispozitive electronice și înscrisuri.