CHIȘINĂU, 29 iul - Sputnik. În Parlament s-a propus constituirea unei comisii speciale de lucru pentru a organiza și desfășurarea alegerii președintelui noului for legislativ prin vot secret.
Potrivit Regulamentul Parlamentului, această comisie se creează la propunerea fracțiunilor parlamentare, conform principiului reprezentării proporționale. Conform cutumei parlamentare, s-a propus ca această comisie să fie constituită din cel puțin șapte membri.
Din componența comisiei speciale fac parte patru deputați PAS, doi din partea Blocului Comuniștilor și Socialiștilor și unul din partea Partidului „ȘOR”.
Potrivit Constituției, preşedintele Parlamentului se alege prin vot secret, cu majoritatea voturilor deputaţilor aleşi, pe durata mandatului Parlamentului.
„El poate fi revocat în orice moment prin vot secret de către Parlament cu o majoritate de cel puţin două treimi din voturile tuturor deputaţilor. Vicepreşedinţii se aleg la propunerea Preşedintelui Parlamentului, cu consultarea fracţiunilor parlamentare”, se menționează în textul Constituției.