Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Un avocat a fost reținut de CNA: Promisiunea făcută unei femei în schimbul banilor

Un pretins avocat a fost reținut de ofițerii CNA pentru trafic de influență. El i-ar fi promis unei femei că o va ajuta într-un dosar, deoarece ar avea influență asupra unor judecători.
Sputnik
CHIȘINĂU, 29 iul - Sputnik. Ofițerii CNA și procurorii anticorupție au reținut un pretins avocat pentru trafic de influență. Acesta a fost denunțat de către o clientă de-a sa. El i-ar fi promis femeii să o ajute să-și redobândească, în instanță, dreptul asupra unui teren de construcție, susținând că ar avea influență asupra unor judecători.
Denunțătoarea le-a spus oamenilor legii că soțul ei ar fi primit cu mulți ani în urmă un teren pentru construcție, pe motiv că a luptat în războiul de pe Nistru. Astfel, femeia a găsit avocatul prin intermediul unor anunțuri online. El i-ar fi dat asigurări că deține influență asupra unui judecător din cadrul Judecătoriei Chișinău, sediul Centru.
Pentru serviciile sale de intermediere, bărbatul ar fi cerut 400 de euro, bani care i-a primit sub controlul CNA.
Societate
Angajați medicali din nordul țării, suspectați de trafic de influență: Ce făceau - Video
În urma descinderilor, oamenii legii au depistat pachetul cu acte referitoare la cazul denunțătoarei și telefonul mobil.
Astfel, pe acest caz a fost pornit un dosar penal pentru trafic de influență. Bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore, iar dacă va fi găsit vinovat, el riscă până la șase ani de închisoare sau amendă penală.