CHIȘINĂU, 22 iul - Sputnik. Ministrul Afacerilor Externe din România, Bogdan Aurescu, vine la Chișinău. Însoțit de o delegație a Ministerului de Externe de la București, ministrul Aurescu va avea o întrevedere cu președintele Republicii Moldova, Maia Sandu. După discuții, cei doi oficiali vor avea declarații de presă. Acestea sunt programate pentru ora 11:00.
Ultima vizită a ministrului român de Externe la Chișinău a avut loc în luna februarie. Acesta a participat la ceremonia organizată la Chișinău cu prilejul acordării unui nou sprijin Republicii Moldova din partea României, în contextul pandemiei de COVID-19. Este prima vizită a vreunui oficial străin în țara noastră după organizarea alegerilor parlamentare anticipate.