Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Crimă odioasă la Florești: Femeie ucisă cu sânge rece

Descoperire macabră la Florești. O locuitoare a satului Putinești a găsit cadavrul unei femei în preajma căii ferate din localitate.
Sputnik
CHIȘINĂU, 22 iul - Sputnik. Corpul neînsuflețit al unei femei a fost găsit ieri dimineață în apropiere de calea ferată din satul Putinești.
Ajunși la fața locului, oamenii legii au stabilit identitatea victimei. Aceasta avea vârstă de 50 de ani și era originară din raionul Soroca. Femeia locuia în satul Putinești, Florești, fiind cunoscută de locuitorii satului ca o persoană consumatoare de alcool și care ducea un mod de viață dezordonat.
Potrivit Poliției, pe corpul neînsuflețit al femeii au fost depistate mai multe plăgi, în regiunea gâtului și a toracelui.
Societate
Dublul suicid de la Bălți: Au apărut noi detalii
La scurt timp, polițiștii au identificat suspectul de comiterea infracțiunii. Este vorba despre un locuitor al aceluiași sat, în vârstă de 51 de ani, care anterior a fost judecat pentru diverse infracțiuni. Bărbatul le-a povestit oamenilor legii că, împreună cu victima, au consumat băuturi alcoolice, după care între ei s-a iscat un conflict. Individul s-ar fi supărat pe femeie că ea l-a numit cu diverse cuvinte necenzurate, motiv pentru care a înjunghiat-o de mai multe ori. Bărbatul a încercat să ascundă obiectul infracțiunii, aruncându-l într-o grădină din preajma gospodăriei sale, unde a și fost depistat de polițiști.
Individul a fost reținut pentru 72 de ore. Dacă va fi găsit vinovat de comiterea omorului intenționat, acesta riscă închisoare de până la 15 ani.