CHIȘINĂU, 21 iul - Sputnik. Numărul cazurilor noi de infectare cu noul coronavirus s-a dublat față de zilele precedente și a trecut de o sută de cazuri. Ministerul Sănătății raportează astăzi 141 de cazuri noi de infectare cu COVID-19. Asta după ce au fost efectuate 5 565 de teste. Din numărul total de cazuri confirmate, patru sunt de import.
Mai exact, două din Federația Rusă și câte unul din Italia și Turcia. Bilanțul cazurilor de COVID-19 în țara noastră a ajuns la 258 237 de persoane infectate. Din numărul total de cazuri înregistrate în ultimele 24 de ore două sunt în rândul lucrătorilor medicali, un medic și un asistent medical.
În spitalele din țară sunt internați 285 de pacienți. Starea de sănătate a 50 dintre aceștia este extrem de gravă, iar pentru șapte a fost nevoie de conectare la aparate de respirație dirijată.
Totodată, trei persoane cu vârste între 70 și 84 de ani au decedat din cauza complicaților provocate de coronavirus. Astfel, numărul celor răpuși de COVID-19 a ajuns la 6 232.
Alte 92 de persoane au fost vindecate. În total, 251 125 de persoane au fost tratate de COVID-19.