ALEGERI PARLAMENTARE 2021

Când va avea loc ședința de constituire a Parlamentului - detalii

Cel târziu după 30 de zile de la data alegerilor parlamentare anticipate noul Legislativ trebuie să se întrunească în prima ședință.
Sputnik
CHIȘINĂU, 14 iul - Sputnik. În cel mult 30 de zile de la ziua alegerilor parlamentare anticipate noul Legislativ trebuie să se întrunească în ședința de constituire.
Politică
Cum va arăta noul Guvern: Se vor regăsi sau nu oameni din alte partide
Ședinţa de constituire a Parlamentului nou-ales este prezidată de cel mai în vârstă deputat.La debutul ședințe, președintele Curţii Constituţionale va prezenta raportul privind rezultatele alegerii Parlamentului şi validarea mandatelor deputaţilor aleşi.
În termen de 10 zile după constituirea legală a Parlamentului se constituie fracţiunile parlamentare care sunt alcătuite din cel puţin cinci deputaţi. Comuniștii si socialiștii vor avea o singura fracțiune parlamentară. 
Comuniștii și Socialiștii vor avea o singură fracțiune în Parlament>>>
După constituire, se alege preşedintele, vicepreşedinţii şi se formează Biroul permanent al Parlamentului. Pentru alegerea conducerii se instituie o comisie. Speakerul se alege pe durata mandatului Parlamentului, prin vot secret.
Vicepreşedinţii se aleg la propunerea Preşedintelui Parlamentului, după consultarea fracţiunilor parlamentare, prin vot deschis, cu votul majorităţii deputaţilor.
Politică
Cum va arăta noul Legislativ: Are sau nu PAS majoritate constituțională - Grafică info
Biroul permanent al Parlamentului este organul de lucru al acestuia şi se formează ţinându-se seama de reprezentarea proporţională a fracţiunilor în Parlament. Din el fac parte, din oficiu, preşedintele Parlamentului şi vicepreşedinţii.
Preşedinţii, vicepreşedinţii, secretarii, membrii şi membrii supleanţi ai comisiilor permanente se aleg de Parlament cu votul majorităţii deputaţilor. Componenţa nominală a comisiilor permanente se stabileşte ţinându-se cont de reprezentarea proporţională a fracţiunilor în Parlament.
Amintim că duminică, 11 iulie, în Republica Moldova au avut loc alegeri parlamentare anticipate. În viitorul parlament vor intra: Partidul Acțiune și Solidaritate care va avea 63 de mandate, Blocul Electoral al Comuniștilor și Socialiștilor - 22 PSRM și 10 PCRM - și Partidul Politic Șor cu șase mandate.