În cadrul emisiunii "ATITUDINI", politologul Pavel Midrigan a precizat că printre principalele cauze din care Blocul Comuniștilor și Socialiștilor a obținut un număr redus de voturi ar fi imaginea și unele greșeli comise de către Igor Dodon, dar și lipsa altor lideri politici proeminenți în PSRM.
"Igor Dodon a făcut multe acțiuni pe care nu trebuia să le facă. Imaginea unui lider de partid înseamnă jumătate din toată echipa. Trebuie să vedem un lider integru, fără păcate mari. Plus la aceasta, în afară de domnul Dodon, cine mai este în echipă care ar fi la nivel național de lider? Nu crește și nu au fost crescuți lideri pentru a putea fi înlocuiți", a declarat Pavel Midrigan.
Mai mult, politologul consideră că, în cazul în care PSRM nu constituia un Bloc politic cu PCRM, Partidul Socialiștilor ar fi obținut un scor și mai slab la aceste alegeri.
"Dacă nu era Vladimir Voronin, atunci ar fi obținute și mai puține voturi. Cred că dumnealui le-a dat jumătate din aceste voturi. Însă acum domnul Voronin cred că înțelege că nu-i trebuia lui chestia asta. De data asta nici nu-i trebuia fotoliul de deputat, pentru că este la o vârstă onorabilă", a mai adăugat invitatul.
Totodată, politologul este de părerea că și relația din trecut dintre Igor Dodon și Vladimir Voronin și-a lăsat amprenta asupra deciziei alegătorilor de a vota în favoarea BECS.
Precizăm că, potrivit rezultatelor finale ale alegerilor parlamentare anticipate 2021, Partidul Acțiune și Solidaritate a obținut 52,80%, Blocul Electoral al Comuniștilor și Socialiștilor - 27,17%, iar Partidul Politic „ȘOR” - 5,74%.
Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova