ALEGERI PARLAMENTARE 2021

Ultima oră: Comuniștii și Socialiștii vor avea o singură fracțiune în Parlament

Partidul Comuniștilor și Partidul Socialiștilor, care au mers în alegeri într-un bloc electoral, vor avea o singură fracțiune în noul Parlament.
Sputnik
CHIȘINĂU, 13 iul - Sputnik. Comuniștii și Socialiștii vor avea o singură fracțiune parlamentară, cu 32 de deputați. O decizie în acest sens a fost luată astăzi, 13 iulie, în cadrul ședinței comune a membrilor Comitetelor Executive Politice ale PSRM și PCRM. Astfel, conducerea partidelor a luat decizia de a crea o „fracțiune unită a Blocului comuniștilor și socialiștilor” în Parlamentul Republicii Moldova. Deputații nou aleși urmează să aleagă conducerea fracțiunii.
Politică
Cine ar putea deveni președinte al Parlamentului în noua legislatură
Amintim, în viitorul parlament al Republicii Moldova vor intra Partidul Acțiune și Solidaritate, Blocul Electoral al Comuniștilor și Socialiștilor și Partidul Politic Șor. 
Conform rezultatelor preliminare, Partidul Acțiune și Solidaritate acumulează 52,72% din voturi – cel mai mare scor obținut de un concurent electoral în istoria alegerilor parlamentare din Republica Moldova. Astfel, în noul Legislativ, PAS va avea 63 de mandate, BECS - 32 de mandate, dintre care 22 PSRM și 10 PCRM, iar Partidul ȘOR - 6 mandate.
Pentru majoritate constituțională este nevoie de 67 de mandate în Parlament. Astfel, PAS va avea doar majoritate simplă, adică va putea adopta și modifica legi organice, nu și constituționale.
Mandatele de deputat sunt distribuite conform metodei D’Hondt, care favorizează concurenții electorali cu cele mai multe voturi din contul formațiunilor care nu au trecut pragul electoral.