CHIȘINĂU, 11 iul - Sputnik. Alte 14 încălcări au fost înregistrare de către oamenii legii în ultimele ore. Cele mai multe sesizări raportate Poliției se referă la cazurile de agitație electorală, coruperea alegătorilor și transportarea organizată la secțiile de vot.
Șeful adjunct al Inspectoratului General al Poliției Marin Maxian a declarat că oamenii legii s-au autosesizat în privința unui caz apărut pe rețelele de socializare precum că la Varnița s-ar oferi 25 de dolari sau 500 de ruble pentru un vot.
„Poliția s-a autosesizat pe aceste cazuri. Respectiv, au fost identificate persoanele care au făcut aceste declarații. La solicitarea noastră de a depune, în conformitate cu legislația noastră, o cerere penală în acest sens, ultimii au refuzat. În prezent, Poliția monitorizează această situație și asigură toate aspectele procesuale”, a menționat Marin Maxian.
În context, el a îndemnat oamenii să sesizeze Poliția în cazul în care sunt martorii unor ilegalități, dar în același timp să fie cooperanți cu polițiștii.
Încă un caz despre care a vorbit Maxian în cadrul briefing-ului este că la Bender s-ar fi încercat coruperea alegătorilor, dar s-a dovedit că informațiile sunt false.
„Este vorba despre niște secvențe video care au loc la o altă dată, la un alt scrutin electoral. La locația la care tânărul face referire, în prezent acolo este o altă imagine și o altă amenajare”, a precizat șeful adjunct al IGP.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova